• Evenimente

    Aplică pentru cel mai mare program de voluntariat – UEFA EURO 2020!

    Pentru prima dată în istoria sa, turneul UEFA EURO 2020 are loc în 12 orașe din țări diferite. Voluntarii vor face parte din cel mai mare program de voluntariat și vor contribui la diferite proiecte, precum ticketing, operațiuni media, servicii pentru spectatori, logistică, transport și multe altele. În București, peste 1000 de voluntari dornici de implicare, entuziaști și energici vor face parte din echipa de organizare a turneului UEFA EURO 2020. Experiența promisă este plasată în categoria „O dată în viață”. Meciurile programate care se vor găzdui în București sunt: 14 iunie – meci din Grupa C; 18 iunie – meci din Grupa C; 22 iunie – meci din Grupa…

  • Evenimente

    Retro Music Festival pentru prima dată în România!

    Mai sunt doar două săptămâni până la unul din cele mai așteptate festivaluri de muzică a anilor ’80 – ’90, Retro Music Festival. El aduce trupe și nume legendare a căror hit-uri sunt fredonate și astăzi de către fanii din întreaga lume. Retro Music Festival se va desfășura în perioada 21-23 iunie la Romexpo (parcarea C), București. În cele trei zile de festival vom dansa pe ritmurile muzicii disco și pop ale următorilor artiști: C.C CATCH JENNY from ACE OF BASE Turbo B. Formally SNAP! BACCARA ARABESQUE LA BOUCHE Face Meets Voice – a MILLI VANILLI Experience LAS KETCHUP CORONA FUN FACTORY MAXX LIAN ROSS SAMANTHA FOX MAGIC AFFAIR PATTY RYAN…

  • Evenimente

    Începe Noaptea Muzeelor, evenimentul cultural așteptat de toată lumea

    Anul acesta, la a 15-a ediție a evenimentului anual cultural „Noaptea Muzeelor”, peste 150 de spații ale unor muzee și entități culturale publice și private din întreaga țară vor fi deschise până în zori pentru toată lumea, sâmbătă, 18 mai. Sursă imagine: www.noapteamuzeelor.org/ Aproape 60 de instituții culturale din București și 100 în toată țara, s-au înscris, anul acesta, la Noaptea Muzeelor. Pentru prima dată, anul acesta, vor fi deschise pentru publicul larg o serie de muzee cu exponate din perioada comunistă, cum ar fi: Muzeul Închisoarea Piteşti, Memorialul Gherla, Memorialul Rezistenţei şi Opresiunii Bihor. Alte instituții culturale care își vor deschide porțile pentru prima dată în cadrul acestui eveniment sunt: Teatrul de…

  • Top 5

    Top 5 activități pe care le poți face de 1 Mai

    Acum că sărbătorile pascale au trecut, românii se gândesc unde să petreacă de 1 Mai. Tocmai de asta, m-am gândit să vin cu câteva propuneri noi de activități și destinații pentru o zi, pentru tine și prietenii tăi, în afară de clasica drumeție până la mare sau munte. 1. Dă o tură cu bobul la SkiGyimes Dacă ești pastionat de aventură, de viteză și adrenalină, trage o fugă până în județul Harghita, în localitatea Lunca de Sus și fă una sau mai multe ture cu bobul pe pista special amenajată pentru tine și prietenii tăi. Complexul  SKIGYIMES se află în valea Ghimeșului pe drumul care leagă Miercurea-Ciuc de Comăneşti. În incinta…

  • Evenimente

    Spotlight a ajuns la a V-a ediție

    În perioada 18-21 aprilie se desfășoară Spotlight – Festivalul Internațional al Luminii, organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB. Este cel mai mare festival din România dedicat luminii, proiecțiilor de video-mapping sau proiectelor de iluminat arhitectural ale artiștilor locali și internaționali. Sursa: www.europafm.ro/ Anul acesta, festivalul marchează două evenimente majore ale anului: Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și deschiderea Sezonului România-Franța la București, care se vor reflecta în tema ediției din 2019: EuropeLights. Programul cuprinde peste patru sute de activități artistice, culturale, științifice și educaționale, organizate de instituții partenere din cele două țări pe tot parcursul celor patru luni de desfășurare a Sezonului în România. Avem parte de colaborări încrucișate…

  • De-ale mele

    Experiența unui „traveller” cu DiscoverEU

    După succesul pe care l-a avut prima ediție a programului DiscoverEU, Comisia Europeană a lansat al doilea program dedicat tinerilor dornici să călătorească și să cunoască Europa.  Andra Zlotu, unul dintre tinerii „travelleri”, a fost selectată să ia parte la acest proiect. M-am gândit să împărtășesc aici ce am aflat din „culisele” solo travelling-ului atunci când „ești nebun, iubești și nu ai bani.” 🙂 Sursa: www.keeptalkinggreece.com Iată care a fost experiența DiscoverEU a Andrei! Iarina: Cum ai luat decizia de a porni la drum? Andra: Tot visez la #oviatadehoinar de ceva vreme, urmăresc călători full-time și mă face să îmi doresc să vad, să simt, să întâlnesc cât mai multe lucruri.…

  • News

    A murit Keith Flint, solistul trupei The Prodigy

    Artistul britanic, Keith Flint, a fost găsit fără suflare în locuința sa din Essex. Colegii săi de trupă, Liam Howlett și Leeroy Thornhill, au mărturisit pe rețelele sociale că Flint s-a sinucis. După ce au fost anunțate, poliția și ambulanța au ajuns în câteva momente la locuința artistului. Din păcate, pentru cântărețul de 49 de ani nu s-a mai putut face nimic. Soția lui Keith, DJ Mayumi Kai, era plecată în Japonia în momentul deceseului artistului. Sursa: www.billboard.com Cu câțiva ani în urmă, în 2015, el a declarat că „Atunci când voi termina, mă voi sinucide. Jur că nu am tendințe sinucigașe – cu siguranță este un lucru pozitiv. Dar…

  • News

    Teatru la Cinema a împlinit patru ani

    Ştiai că s-au împlinit patru ani de când poţi să mergi la Teatru la Cinema? În ianuarie 2015, în București a luat naștere un proiect cultural ambițios: Teatru la Cinema, conceptul inedit care aduce spectacole de teatru în spațiul neconvențional al cinematografelor situate în centre comerciale. Ideea proiectului a venit atunci când Mihai Penișoară, fondatorul Teatru la Cinema, și-a dorit să găsească un spațiu potrivit pentru una dintre trupele de care se ocupa ca impresar artistic. L-a găsit la cinematograful Movieplex Cinema din centrul comercial Plaza România, care oferă săli de spectacole moderne și sigure. Deși neconvenționale pentru teatru, sălile au fost dotate cu echipamente tehnice inovative, astfel încât actorii să…

  • De-ale mele

    Tradiții și obiceiuri la Londra în vacanța de Crăciun

    Vacanța asta de iarnă am zis să fie puțin diferită, și m-am gândit să trag o fugă până la Londra cu prietenul meu, Laurențiu. Mi-am pus în plan de mult timp să văd și eu cum sunt melegurile de pe aici. De ce am vrut tocmai în vacanța de iarnă? Pentru că mi-am dorit să aflu și eu câte ceva despre tradițiile și obiceiurile de aici, dar să le celebrez și pe cele românești de la buni’ de acasă. Nu vreau să mă gândesc la momentul în care mă voi întoarce în România și mă voi pune serios cu burta pe carte, pentru că știi tu… sesiune. Dar hei, nu…