• De-ale mele

    Călătorie spre centrul Munților Făgăraș

    Vara nu s-a sfârșit. Încă mai este timp de distracții și de realizat amintiri de neuitat. Chiar dacă verile mi le petrec mai mult pe la țară, alături de bunici, momentele cele mai bune sunt cele care nu se planifică, care se întâmplă pe neașteptate. Și pentru că am avut parte de un astfel de moment, am plecat două zile pe Transfăgărășan cu Laurențiu și familia lui. Cu o seară înainte de plecare, am căutat o cazare, iar după multe încercări, am rezervat pe Booking o noapte la Complex Cazare Bâlea Transfăgărășan. Dimineață am pornit la drum. O doză de istorie la Cetatea Făgărașului Am trecut prin Brașov, am ajuns…

  • De-ale mele

    Cum să vizionezi corect filmele Marvel dacă vrei să înțelegi ceva din ele

    Fenomenul Marvel Cinematic Universe continuă să își surprindă fanii cinefili chiar și după 11 ani de difuzare. Marvel a ajuns în acel punct al dezvoltării propriului Univers, în care nu poți urmări un film fără să le fi văzut pe cele anterioare. Cu siguranță, cu toții avem acel prieten, fan Marvel până la moarte, care a văzut toate filmele apărute de până acum. Dar ce se întâmplă când cuiva abia i s-a deschis apetitul pentru Universul Marvel? Personajele din diferite filme au făcut cunoștință între ele și au ajuns să colaboreze și să lupte împreună. Ei bine, dacă ești unul din „proaspeții” fani și te-ai gândit să te apuci de un…

  • De-ale mele

    Ritualurile țigănești văzute prin obiectivul aparatului foto

    Tânără și talentată, neînfricată, independentă și curioasă să descopere tainele lumii, Andra Zlotu, cea care și-a creat propriul concept cu #oviațădehoinar vorbește despre pasiunea pentru fotografie. Poate nu știi mai exact la ce mă refer cu #oviatadehoinar, dar în martie am postat articolul despre călătoria Andrei cu #DiscoverEu, așa că intră AICI ca să te lămurești. Apropo, dacă ai 18 ani și vrei și tu să ai parte de o experiență de neuitat prin toată Europa, înscrie-te AICI. Revenind unde voiam să ajung, de fapt… zilele trecute am văzut o postare pe profilul ei de Instagram (@andrazlotu), care mi s-a părut cel puțin „bizară”, așa că am tras-o puțin de…

  • De-ale mele

    Experiența unui „traveller” cu DiscoverEU

    După succesul pe care l-a avut prima ediție a programului DiscoverEU, Comisia Europeană a lansat al doilea program dedicat tinerilor dornici să călătorească și să cunoască Europa.  Andra Zlotu, unul dintre tinerii „travelleri”, a fost selectată să ia parte la acest proiect. M-am gândit să împărtășesc aici ce am aflat din „culisele” solo travelling-ului atunci când „ești nebun, iubești și nu ai bani.” 🙂 Sursa: www.keeptalkinggreece.com Iată care a fost experiența DiscoverEU a Andrei! Iarina: Cum ai luat decizia de a porni la drum? Andra: Tot visez la #oviatadehoinar de ceva vreme, urmăresc călători full-time și mă face să îmi doresc să vad, să simt, să întâlnesc cât mai multe lucruri.…

  • De-ale mele

    Află cum poți evita gripa în sezonul rece cu Apa Calipso și sucuri naturale!

    Februarie este sezonul sesiunii și al frigului, al răcelii și gripei, și este important pentru tine și organismul tău să vă simțiți bine, mai ales în perioada asta. Pentru că toată starea de spirit și dispoziția pleacă de la sănătatea corpului tău, este necesar să te ferești pe cât posibil de virusurile și bacteriile din jur. Gripa nedorită se poate ține departe atât cu ceaiuri, fructe, sucuri naturale, cât și cu măști medicale (atunci când te plimbi într-o zonă populată sau călătorești cu mijloacele de transport în comun). Starea noastră de sănătate este strâns legată de pH-ul din organism. Un pH acid împiedică absorbția corectă a vitaminelor și mineralelor, și…

  • De-ale mele

    Din seria „Vacanța de iarnă”

    Și gata, s-a terminat. Vacanța mea a luat sfârșit. Aș mai fi lenevit puțin, dar și așa am prelungit-o cu încă o săptămână și sunt sigură că mi-au simțit lipsa colegii de la facultate destul. Acum că am ajuns in „Iadul Alb” de acasă, pot spune că este vremea perfectă de stat în casă să învățat pentru „sesi-stresi”. Îmi place iarna, dar nu prea. Poate că dacă nu ar fi chiar atât de frig, poate că mi-ar plăcea mai mult și sigur ne-am fi înțeles mai bine de atât (eu și iarna). Deși, îmi place când văd că totul este alb în jur, mai ales crengile copacilor. Dau pozelor de…

  • De-ale mele

    Tradiții și obiceiuri la Londra în vacanța de Crăciun

    Vacanța asta de iarnă am zis să fie puțin diferită, și m-am gândit să trag o fugă până la Londra cu prietenul meu, Laurențiu. Mi-am pus în plan de mult timp să văd și eu cum sunt melegurile de pe aici. De ce am vrut tocmai în vacanța de iarnă? Pentru că mi-am dorit să aflu și eu câte ceva despre tradițiile și obiceiurile de aici, dar să le celebrez și pe cele românești de la buni’ de acasă. Nu vreau să mă gândesc la momentul în care mă voi întoarce în România și mă voi pune serios cu burta pe carte, pentru că știi tu… sesiune. Dar hei, nu…

  • De-ale mele

    Un 2018 plin de distracție și reușite

    Ce am făcut eu anul ăsta? Anul ăsta a fost unul din cei mai buni și productivi ani de până acum. Mi-am dat seama la începutul lui 2018 că pasiunile mele de a explora, de a citi și de a scrie se pot îmbina perfect ca să formeze ceva frumos: așadar, am realizat blog-ul ăsta de care sunt tare mândră. Iar de aici au început toate peripețiile mele cu el. Am avut momente captivante alături de cei dragi prin diferite colțuri de lume. Mai întâi am mers în Italia pe care o consider ca pe o a doua casă, apoi la Cluj-Napoca de „Noaptea Muzeelor” și de zilele orașului; am…

  • De-ale mele

    În Ungaria de Ziua Națională a României?

    La mulți ani, România! La mulți ani, românilor! Este zi de sărbătoare la noi în țară astăzi, este Ziua Națională a României! Și nu este orice zi, este ziua în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, dar voi știți deja asta. E zi liberă, unii au tras o fugă până la Alba Iulia, unii au rămas în București, alții s-au întors la casele lor în provincie. Pe lângă ei, să nu uităm că avem și mici călători care au fugit din țară să se ascundă de agitația de astăzi. Da, da, avem „dezertori” care au plecat, ca să vezi, în Ungaria, la dragii noștri vecini. Sora…

  • De-ale mele

    Chocolate is love, chocolate is life!

    „Iubirea mea de ciocolată Atât de mult mi te-am dorit, Că te-am gustat şi dintr-o dată Puterile-mi s-au risipit.” – Daniel Vişan-Dimitriu Se spune că orice om normal iubește ciocolata, iar eu mă pot considera mai mult decât un om normal. „Chocolate is love, chocolate is life!”. Mhm…cam așa gândesc eu când aud „ciocolată”. Dar de ce lumea este așa înnebunită după ea? Ciocolata, în special cea amăruie, este „leacul” delicios pe care puțini îl pot refuza. Cacaoa și untul de cacao, cele din care se realizează ciocolata amăruie, scad riscul bolilor cardio-vasculare, reduc oboseala, combat depresia, îmbunătățesc capacitatea de concentrare, favorizează echilibrul alimentar, combat ridurile și stabilizează tensiunea. Colțișorul…