De-ale mele

Călătorie spre centrul Munților Făgăraș

Vara nu s-a sfârșit. Încă mai este timp de distracții și de realizat amintiri de neuitat. Chiar dacă verile mi le petrec mai mult pe la țară, alături de bunici, momentele cele mai bune sunt cele care nu se planifică, care se întâmplă pe neașteptate.

Și pentru că am avut parte de un astfel de moment, am plecat două zile pe Transfăgărășan cu Laurențiu și familia lui.

Cu o seară înainte de plecare, am căutat o cazare, iar după multe încercări, am rezervat pe Booking o noapte la Complex Cazare Bâlea Transfăgărășan. Dimineață am pornit la drum.

O doză de istorie la Cetatea Făgărașului

Am trecut prin Brașov, am ajuns în Făgăraș și ne-am oprit la Cetatea Făgărașului care a fost construită, încă din anul 1310, special pentru apărarea sud-estului Transilvaniei de atacurile tătarilor și otomanilor.

Între 1948 si 1960 cetatea a fost folosită pe post de închisoare pentru cei care se opuneau sistemului comunist din Țara Făgărașului, deținuți politici. Am fost plăcut surprinsă de ceea ce am văzut, mai ales în zona Sălii Tronului, de modul ei de amenajare cu armuri vechi și arme.

Legenda „Fecioarei de Fier”

Există și o legendă a acestei cetăți, mai exact cea a unui instrument de tortură cunoscut sub denumirea de „Fecioara de Fier”. Mecanismul prin care el funcționa era atât de bine pus la punct încât cel condamnat își provoca singur moartea prin acțiunile sale.

Mai precis, el săruta o icoană a Fecioarei Maria de pe pieptul unei statui, iar simpla atingere a acesteia declanșa un mecanism cu pumnale care străpungeau corpul condamnatului. Imediat după ce pumnalele erau declanșate, se deschidea o trapă în care corpul celui decedat cădea în apele Oltului de la 8 metri înălțime.

Un popas în lumea basmelor din Valea Zânelor

Ne-am continuat drumul și am mers la Castelul de Lut din Valea Zânelor, Porumbacu de Sus, la poalele Munților Făgăraș. Văzusem multe poze făcute de prietenii care au ajuns acolo și îmi doream de mult să-l vizitez și eu. Zidurile lui sunt făcute dintr-un amestec de lut, nisip şi fân şi sunt tencuite cu un material special care lasă peretele să respire.

Este un loc liniștit, numai bun de poze și de stat la umbra unui copac ca să poți admira castelul. Toți vizitatorii vin ca să facă poze instagramabile pentru că vorba aia, decorul le permite. Înăuntru nu este nimic special, niște fân și cam atât. Atracția principală este exteriorul „marelui” castel de lut.

Povestea Castelului de Lut a început în urmă cu mai bine de un deceniu, când doi soți din Bucureşti au decis să se mute undeva la ţară, într-un loc liniştit, frumos, de poveste. Așa le-a venit ideea asta, ideea de a construi un fel de căsuță a piticilor din Albă-ca-Zăpada.

Au schimbat mulți arhitecți până ce căsuța a luat forma pe care și-au dorit-o de la bun început.

Sibiul, orașul „prim în toate”

De acolo am plecat spre Sibiu. Ne-am plimbat prin centrul orașului, iar pe la 15 am luat masa de prânz. Am făcut câteva poze prin zonele cunoscute din centru orașului curat, liniștit și plin de turiști.

Sibiul este un oraș al superlativelor prin faptul că el a adus multe premieri în România cum ar fi: primul spital, prima bibliotecă, prima şcoală, prima farmacie, prima moară de hârtie, prima librărie, primul calendar, prima clădire de teatru, primul muzeu, primul pod de fontă, primul spital de boli nervoase, prima bancă cu capital românesc, prima fabrică de arcuri, prima fabrică de bere, de cântare, de maşini unelte, prima hidrocentrală, prima grădină zoologică, primul cinematograf în aer liber, prima arhivă, primul ansamblu folcloric.

Tot aici s-a lansat prima tipografie din Transilvania, s-a tipărit prima carte în română din Ardeal şi primul ziar din Transilvania. Prima staţiune montană din România a fost Păltinişul și prima enciclopedie din România a fost publicată în oraş.

Sibiul a fost, de asemenea, primul oraş din Transilvania care a fost iluminat cu curent electric şi aici s-a introdus pentru prima dată în Transilvania un mijloc de transport electric. Conrad Haas a experimentat în zona Sibiului prima rachetă în trepte din lume. (Sursă: www.adevarul.ro)

Odihna și liniștea de la poalele munților

Într-un final am decis să plecăm la cazare, urmând ca a doua zi să începem adevărata aventură. Complexul la care ne-am cazat se află în Cârțișoara, pe Transfăgărășan, la intrare în pădure, chiar lângă râu.

A fost o alegere bună, datorită peisajului din împrejurimi. Respiram aer curat și ne bucuram de susurul făcut de râul limpede. A fost relaxant. Am făcut grătar și am cinat la unul din foișoarele disponibile de afară. Un loc minunat pentru un sejur cu familia.  

Personalul complexului a fost ospitalier, serviabil și prietenos. Complexul are și o bucătărie unde turiștii își pot depozita mâncărurile pe care le au cu ei, pentru că nu există un restaurant propriu. Există, însă, unul la doar câteva minute de mers pe jos.

O nouă zi de aventură

A doua zi ne-am oprit prima oară să mâncăm un langoș, dacă tot eram în zona lor. Abia apoi a început nebunia, încă de la Cascada Bâlea. O frumusețe de nedescris. Este cea mai mare cascadă în trepte din România, cu o cădere de 60 metri.

Pot spune că nu am mai văzut niciodată ceva mai frumos decât Transfăgărășanul, chiar dacă șoseaua nu este grozavă, cum o descriau cândva băieții de la Top Gear, priveliștile, însă, sunt cireașa de pe tort.

Transfăgărășanul și Transalpina sunt unele din cele mai cunoscute trasee cu curbe periculoase din lume pentru care oamenii din toate colțurile pământului vin să le vadă și să se bucure de ele.

Unul din cele mai frumoase lacuri din România

Apoi am ajuns la Bâlea Lac, o altă frumusețe a naturii pentru care oamenii fac traseul Transfăgărășanului. Liniștea deplină de la lac m-a cuprins de prin toate încheieturile.

Lacul Bâlea are și el o legendă care ne spune că la poalele Munților Făgăraș trăia un cioban pe nume Bâlea, care avea patru frați mai mari și o mamă văduvă și săracă.

Într-o zi, când se afla la păscut cu oile, a întâlnit un urs pe care a reușit să îl alunge. Despre curajul lui a auzit chiar și împăratul care l-a luat sub aripa sa în slujba pentru mânuirea armelor.

După o vreme i s-a făcut dor de casă, iar împăratul, de teama de a nu pierde un om așa curajos și de nădejde, le-a rugat pe cele cinci fiice ale sale să îl cucerească în orice mod posibil doar pentru a îl determina să rămână acolo. În cele din urmă, fiica sa cea mai mare care a încercat prima să îl cucerească, a și reușit să se casătorească cu Bâlea.

Nu a trecut mult timp și, deși era primăvară, iarna s-a întors cu vijelii, iar de frică, cei doi s-au adăpostit în munți. Din păcate, Bâlea și frumoasa sa soție au sfârșit aruncați de viscol în lac. De aici ar veni și denumirea Lacului Bâlea.

Gropile șoselei au meritat ca să ajungem până aici

Spre Barajul Vidraru am mai oprit pe parcurs ca să ne bucurăm de tot ce vedeam în jur. Barajul Vidraru creează o vedere amețitoare și măreață spre Lacul Vidraru și a fost construit pentru producția de energie electrică, irigații și prevenirea inundațiilor.

Este un loc liniștit și bun pentru recreere, turism și sporturi, cum ar fi Bungee jumping.

Locul în care Meșterul Manole a zidit-o pe Ana

Am pornit spre Curtea de Argeș, iar drumul până acolo a fost o adevărată luptă din cauza gropilor și dâmburilor. Am vizitat Mănăstirea Curtea de Argeș, ctitorită de Neagoe Basarab începând din 1514, care este cunoscută pentru celebra baladă a Meșterului Manole.

Se spune că lui Manole i s-a arătat în vis soluția jertfei pentru creație care ar fi fost aceea de a zidi în pereții mănăstirii prima femeie care aduce bucate „la soț/ori la frate”.

În ciuda rugilor sale la Dumnezeu ca nu cumva cea care va veni prima să fie soția lui, Ana, chiar ea a fost. Manole nu s-a împotrivit, iar cu inima frântă, și-a sacrificat soția. Zidirea Anei rămâne cel mai memorabil moment al baladei.

Timpul nu ne-a mai permis

Spre Castelul Bran, cunoscut și sub denumirea de Castelul lui Dracula, am întâlnit alte priveliști și minunății ale naturii, sate modeste și răsfirate, crestele munților.

Ne-am fi dorit să ajungem și în castel, dar din păcate am ajuns cu o oră mai târziu față de ora închiderii. Dacă tot am făcut o oprire acolo, am mâncat un Kurtos. Sunt mare fan al celui cu nucă.

Mai departe am trecut pe lângă Cetatea Râșnovului și prin Brașov unde ne-a prins o ploaie zdravănă. Cam asta a fost mica drumeție, dar care a meritat oboseala și orele întregi petrecute pe drumul anevoios.

Dacă nu ai habar pe unde să te mai plimbi și dacă nu ai fost încă pe Transfăgărășan, mai bine ai pleca de pe acum. Nu îți va părea rău!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: